O pată de culoare în București

Bucureștiul este o reflexie a frumosului. Cu toate că are defectele ei, capitala României este un amplu traseu printr-o lume subliniată de subtilitatea clasicului. Acesta dispune de un număr mare de clădiri, ce crează un întreg cadru cinematografic, care este atât o marcă a perioadei interbelice, cât și a celei moderne. Printre aceste frumuseți arhitecturale se numără Biblioteca Centrală Universitară ,,Carol I”.

Biblioteca Centrală Universitară din București este o bibliotecă din centrul Bucureștiului, zonă în care autentica atmosferă bucureșteană se manifestă asemeni unei ceţe, ce înconjoară această machetă istorică, cu scopul de a blura societatea dimprejurul ei. Clădirea este situată vizavi de Muzeul Național de Artă al României. Totodată, biblioteca se află la o distanță scurtă de Ateneul Român.

Edificiul este format din 3 corpuri amplasate astfel: corpul ,,Carol I” Fundație se găsește pe Calea Victoriei, numărul 88; corpul Boema se află pe strada C. A. Rosetti, numărul 2-6; iar corpul Dacia este situat pe strada Boteanu, numărul 1.

Acest monument a fost un proiect al regelui Carol I, care la 3 mai 1891, într-o scrisoare adresată Preşedintelui Consiliului de Miniştri îşi declara ,,dorinţa de a înfiinţa un aşezământ spre binele tinerimii universitare de la toate facultăţile din ţară, înzestrat cu o bibliotecă totdeauna deschisă". În acest punct, numai propriu-zisa realizare a clădirii mai depărtau cuvintele sale de realitate. Astfel, edificiul cu rol educativ avea să fie următoarea lucrare semnată de arhitectul francez Paul Gottereau.

Construcția bibliotecii a fost un proces amplu, ce s-a încheiat în 1893. Următorii doi ani aveau să fie dedicați dotării și amenajării spațiului. Astfel, accesul în acest templu al vremurilor moderne, ce venerează studiul, avea să fie permis începând din 14 martie 1895, fiind cunoscut ca ,,Biblioteca Carol I a Fundației Universitare”.

Regele Carol I a inaugurat Fundaţia Universitară Carol I. Această fundație avea să-şi asume misiunea de a contribui la formarea elitei intelectuale, îndeosebi prin acordarea de subvenţii, premii de încurajare, burse studenţilor cercetători merituoşi şi prin tipărirea unor lucrări valoroase, a tezelor de licenţă sau de doctorat.

Clădirea, ,,căptușită” pe interior cu o haină groasă de cărți, a fost extinsă în 1911 de același arhitect și noua aripă a fost deschisă la 9 mai 1914. Astfel, această transformare a oferit construcției un aspect mai voluminos, la care s-a adăugat frumusețea sa aparte punându-se, în acest mod, bazele unui adevărat lăcaș dedicat cunoașterii, ce, în prezent, poartă mireasma îmbătătoare a vremurilor trecute, a perioadelor în care se desfășurau numeroase activității culturale asemeni celor dintre anii 1925-1945. Un exemplu ar fi prima Conferință a bibliotecarilor desfășurată în 1925 sub îndrumarea lui Ion Bianu și a lui Emanoil Bucuţa. Un alt exemplu ar fi conferințele organizate de grupările culturale Forum, Poesis, Criterion între anii 1931-1933, ce au reunit multe din personalitățile vremii. Astfel, Aula Fundației Universitare se va consacra drept un punct de referinţă în universul spiritual bucureştean.

O zi notabilă în istoria bibliotecii este cea de 12 iulie a anului 1948, zi în care Bibliotecii Fundației Universitare i se atribuite statutul de Biblioteca Centrală Universitară ,,C.I.Parhon” din București. Prin acordarea importantei titulaturi îi este evidențiat rolul fundamental pe care îl capătă în cadrul societății. Acest aspect este accentuat, mai apoi, prin atenția oferită colecției sale. Astfel, biblioteca, ce la început avea un stoc inițial de 3.400 de volume de cărți și periodice. În 1949, conținea deja 516.916 volume, iar în 1960, aproximativ un milion. Astfel, B.C.U. ajunge să devină sălașul cărților din capitala României. Acest lucru este concretizat, în mod clar, începând cu anul 1963, când îi este acordat statutul de centru național de dotare cu publicații românești a lectoratelor de limba, literatura și civilizația poporului român prin străinătate. Înzestrarea bibliotecii cu o canitate cât mai mare de cărți continuă, astfel că în 1970, numărul volumelor se mărește considerabil, ajungându-se la peste 2 milioane de cărți.

Edificiul, marcă a culturii și dezvoltării intelectuale, devine treptat cea mai complexă bibliotecă universitară din țară. Chiar și astfel, această rază de lumină din societatea românească, nu va avea puterea de orbi viitorul sumbru, ce avea să o distrugă. Frumusețea sa captivantă, multe dintre poveștile lipsite de voce ce-și găseau alinare între coperțile protectoare ale cărților, ajung să aibă de suferit în urma incediului declanșat în clădire, în timpul Revoluției Române din 1989. Au fost arse peste 500.000 de cărți, împreună cu 3.700 de manuscrise aparţinând unor mari personalităţi ale culturii române printre care Eminescu, Maiorescu, Caragiale, Coşbuc, Blaga, Eliade.

În urma acestui eveniment era ușor ca biblioteca să fie lăsată în ruină, să fie atacată de schimbările din societate și să se transforme dintr-un spațiu cultural cu influență, într-un loc dominat doar de amintiri. Totuși, nimeni nu a lăsat ca acest viitor să fie o secvență a filmului contemporan, astfel că în aprilie 1990 s-au început reparațiile și modernizările bibliotecii, încât 20 noiembrie 2001 să fie ziua care marchează redeschiderea Bibliotecii Centrale Universitare ,,Carol I”.

Din acest punct, deja totul aparține istoriei actuale. La 26 noiembrie 2008, după un amplu proces de refacere, biblioteca revine la frumusețea ei de odinioară, ce ajunge să fie punctată, mai apoi, de ridicarea statuii regelui Carol I în fața clădirii. Festivitatea de dezvelire a lucrării a avut loc la 6 ianuarie 2011. Monumentul a fost plasat pe locul în care inițial s-a aflat opera sculptorului Ivan Mestrovici. Finalul acestei scurte istorisiri se concretizează în cele din urmă într-o informație legată de faptul că la 14-15 mai 2011 Biblioteca Centrală Universitară ,,Carol I” devine prima bibliotecă din țară, ce este încrisă în itinerariul cultural al Nopții Muzeelor, aceasta nefiind nicidecum și ultima dată.

O privire fugitivă acordată clădirii, duce la concluzia imediată că Biblioteca Centrală Universitară este de o frumusețe aparte. Această trăsătură îi este caracteristică și ajunge să fie evidențiată prin arhitectura, care încântă privirile trecătorilor grație detaliilor ce creează un model clasic, aspect definitoriu, respectat în planul de reconstrucție. De asemenea, interiorul este o reflexie a frumuseții exterioare, constituind din acest monument un simbol arhitectural și cultural al capitalei.

La interior se pot observa 12 săli de lectură, ce farmecă prin aspectul lor vechi, dar, totodată, dotate la standarde moderne. Acestea cuprind colecții din vaste domenii, câteva dintre acestea fiind: biologie, fizică, matematică, lingvistică, jurnalismul și științe ale educației. Ele sunt diferit plasate în cadrul clădirii, în acest mod, putând să se distingă următoarele săli de lectură: sala 1- sala Europa; sala 2- sala Minerva ; sala 3- sala „G. Dem. Teodorescu”; sala 4- sala „Titu Maiorescu”; sala 5- sala „Şt. O. Iosif”; sala 6- sala „C. Rădulescu Motru”; sala 7- sala „Simion Mehedinţi”; sala 8- sala Multimedia „Ing. Petre Badea” ; sala 9- sala Microformate; sala 10- sala „Robert Schuman”; sala 11- sala „Mircea Tomescu” ; sala 12- sala Profesorilor „Al. Tzigara-Samurcaş".

Așadar, un tur prin această clădire farmecă pe oricine prin aspectul său clasic, cu adevărat magnific, Biblioteca Centrală Universitară ,,Carol I” constituind o adevărată emblemă a culturii și a istoriei poporului român.